Tranzitul lui Jupiter în Taur
”Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni” Mihai Eminescu
Caracteristici generale
Planeta Jupiter semnifică în astrologia evolutivă, tipurile de structuri de credințe de care ai nevoie pentru a înțelege și a-ti explica realitatea așa cum o percepi.
Odată cu intrarea sa în semnul Taurului, vom avea ocazia să explorăm un nou teritoriu, al Taurului, sub o altă formă. Semnul Taurului activat de Uranus, Nodurile Lunare și toate eclipsele și tranzitele care au avut loc în acel segment de câțiva ani încoace, odată cu intrarea lui Jupiter în acest semn și prin capacitatea sa de a amplifica tot ce atinge, vom vedea o alta față a acestor lucruri reprezentate de semnul Taurului. E ca și cum Jupiter ar spune: ”Chiar credeți că ați învățat și înțelegeți tot ce ține de semnul Taurului?”

Jupiter este guvernatorul Săgetătorului, cel care semnifică cunoaștere și înțelegere, aventură, abundență, expansiune, optimism, adevăr, multiplicare, religie și filozofie, etc (atât în sens pozitiv cât și negativ). Acum vibrațiile lui Jupiter vor fi purtate către tărâmul Taurului, un semn Yin, feminin, care semnifică nevoile de trai și siguranța materială, frumusețea, valori și resurse materiale (bani) și nemateriale (talente personale), plăcerile fizice, senzualitatea, etc.
Un ciclu Jupiterian durează circa 12 ani de zile, timp în care face o rotație completă în jurul Soarelui și trece prin toate semnele zodiacale. Ultima dată în care Jupiter a mai fost în Taur a fost în 2011 (ingres la 4 iunie). De această dată, Jupiter va tranzita semnul Taurului între 16 mai 2023 – 26 mai 2024. Încercați să vă amintiți cum ați fost influențați pe domeniile corespunzătoare enumerate mai sus pentru Jupiter și Taur.
Pentru unii a fost probabil o perioadă de acumulare de bunuri materiale, alții poate și-au pus în valoare un talent, în artă sau și-au găsit un sens în viață, au descoperit plăcerea călătoriilor.
Dacă în Berbec tranzitul lui Jupiter a insuflat unora curajul necesar de a face ceea ce-și doreau, în Taur, Jupiter ne va ajuta să ne conectăm mai mult cu natura noastră interioară, să reevaluăm sistemul de valori care în ultimul timp a scăzut îngrijorător, să analizăm diferența dintre cantitate versus calitate.
Mulți sunt cei care vor scoate în evidență abundența, norocul și prosperitatea cu Jupiter în Taur, dar e bine de reținut că Jupiter va pune o lupă, va amplifica tot ce găsește pe casa natală a fiecăruia unde are semnul Taurului. Dacă Uranus în tranzit în Taur și eclipsele de pe Taur-Scorpion au cam zguduit sectorul Taurului și au creat o mare doză de instabilitate, pe care a fost nevoie s-o refacem, Jupiter acum fie va îndrepta lucrurile în bine, fie va accentua instabilitatea.
În general, vibrațiile emise de Jupiter în Taur vor fi influențate de tranzitul planetei Venus, cea care guvernează Taurul. Prima perioadă mai dificilă pare a fi cea în care la ingresul în Taur, Jupiter va primi un aspect dur de la Pluto, apoi Venus va tranzita Leul, unde va și retrograda.
La nivel individual
Jupiter în Taur va amplifica feminitatea sau instiga la mai multă efeminare în rândul mai multor persoane de sex masculin. Predispoziția pentru această nouă atitudine este indicată de harta natală a fiecăruia, corelată cu tranzitele perioadei.
La nivel individual, acest tranzit poate accentua o serie de pofte: pofta de mâncare, pofta de dulce, pofta de sex, care dacă nu sunt ținute sub control și se fac excese, pot produce dereglări în organism.
Învățarea și înțelegerea se vor face cu mai mare ușurință după metode practice și prin repetiție sistematică.
Nu în ultimul rând, conectarea sau reconectarea la natură, la simplitate, pentru cei care percep la nivel mai profund acest tranzit, poate fi urmată de satisfacții, de o mai bună cunoaștere si înțelegere a vieții în general. Risipa și excesul în toate domeniile, vor ajunge să fie penalizate, mai devreme sau mai târziu. Jovialitatea dată de Jupiter, va fi ușor estompată, vom avea tendința să fim poate mai puțin sociabili, ușor mai focusați pe noi înșine și pe interesele personale.
(M-am uitat de curiozitate pe hărțile unora dintre cei mai bogați oameni din lume, ca de exemplu Elon Musk, Françoise Bettencourt Meyers, etc și semnul Taurului pe astrogramele lor natale este nelocuit. Pentru cei care știu la ce ma gândesc, e loc de reflectat. Ceea ce vreau să accentuez este că Jupiter în Taur nu va aduce bogăție peste noapte, ci va susține sau va amplifica, exacerba, ceea ce găsește, pe teritoriul pe care-l străbate pe astrograma fiecăruia.)
La nivel macro
Dar să nu uităm că Jupiter este și o planetă socială și cu toți știm cât de mult haos și instabilitate există acum în lume. Jupiter nu va face miracole să rezolve totul cu o pocnitură de degete. Dimpotrivă, chiar la intrarea sa în semnul Taurului, va fi vârf de careu în T cu opoziția Marte în Leu cu Pluto retrograd în Vărsător. E un aspect dificil care pe de-o parte indică multă rigiditate, agresivitate și nevoia de conciliere, acțiuni negândite care pot duce la consecințe dureroase. Duritatea acestui aspect va provoca haos și dezordine socială, greve sau/și manifestații de stradă.
Un alt moment critic în tranzitul Jupiterian prin Taur va fi conjuncția cu Uranus, care va avea loc abia in 24 aprilie 2024 (guvernat de Venus în Berbec) și care va deschide un nou ciclu care fără îndoială se va lăsa cu importante schimbări în plan social la nivel global, dar și la nivel individual pentru ridicarea nivelului conștiinței maselor. Sunt multe lucruri de tratat legat de acest tranzit a lui Jupiter, dar voi reveni cu completări ulterioare în alte articole.
Cu siguranță, fiecare dintre noi va avea de învățat lecțiile de care are nevoie pentru evoluția sufletului, dar va fi important să și înțelegem cum și de ce, iar răspunsurile vor apare atunci când fiecare e pregătit să le cunoască.