Jupiter în Pești
Ziua de 14 mai, a adus o importantă schimbare de vibrație astrală care va fi resimțită de fiecare dintre noi. Planeta Jupiter, cunoscută în astrologie ca ”Marele benefic”, a intrat în semnul Peștilor, unde se simte bine. Nouă ne va aduce un plus de optimist, ne va reașeza pe nas ochelari cu lentile roz, ajutându-ne să ne mai tragem suflarea în aceste timpuri dificile. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece… pe 28 iulie revine în Vărsător, datorită mișcării aparent retrograde.
Jupiter este planeta Săgetătorului, dar este și guvernatorul nocturn, tradițional, al Peștilor. Tot ce ține de credințe, religii, filozofie, adevăr, onestitate, jovialitate, străinătate, expansiune, studii superioare, legile naturale, îi sunt asociate lui Jupiter. Desigur, îndeosebi în aceste domenii vom avea parte de evenimente favorabile, dar cum binele absolut nu există, vom fi martori ai unor evenimente mixte, dar cu mult potențial pozitiv.
Pe tărâmul Peștilor, Jupiter va amplifica caracteristicile acestui semn, atât în sens pozitiv cât și negativ. Desprins temporar de semnul Vărsătorului și de Saturn, Jupiter înaintează încrezător în acest ”ciclu al ambiției” în care ne va învăța cum să aspirăm la idealuri înalte, ne va îndemna și ghida să explorăm teritorii ascunse sau neexplorate încă, ne va binecuvânta cu inspirație și idei vizionare, ne va insufla un surplus de creativitate, idealism și optimism. În funcție de cât vom fi de receptivi și realiști la aceste vibrații, vom beneficia mai mult sau mai puțin de acest tranzit.
Dacă în Vărsător Jupiter a amplificat dorința de libertate, dar și haosul, în Pești poate exacerba tot ce ține de domeniile enumerate mai sus, la care adaug dorința de a penetra mai profund în lumea spiritualității, până la căutări și pierderi de sine, amăgire, victimizare, martirizare, fanatism, excese. Acestea carteristici pot deveni mai accentuate, odată cu reintrarea lui Jupiter în Pesti pe 28 decembrie 2021, până pe 11 mai 2022 când părăsește semnul Peștilor pentru a păși în semnul Berbecului. Neclaritatea, confuzia, dar și profunzimea trăirilor noastre vor fi sporite de întâlnirea lui Jupiter cu Neptun, îndeosebi în către sfârșitul tranzitului în Pești. Dacă vom deschide bine ochii, vom avea ocazia să realizăm și diferența dintre adevărata spiritualitate și partea comercială a acesteia.
La nivel personal, va exista o intensificare a activităților cuprinse pe segmentul personal unde are fiecare semnul Peștilor pe astrograma natală.
La modul general, semnele de apă Peștii, Racii și Scorpionii pot fi oarecum avantajati de acest tranzit, iar Gemenii, Fecioarele și Săgetătorii, ceva mai încercați.
De cugetat: Lumina de la capătul tunelului nu e o iluzie, ci tunelul e!